Matriarhatul roman

Se spune că femeile sunt mai misogine decât bărbaţii. În postarea de faţă recunosc acest lucru, dar în general cred că doar uneori femeile îi întrec pe bărbaţi la misoginism. Ce mi se pare distractiv vizavi de matriarhatul roman e faptul că în Italia femeia îl lasă în curul gol pe bărbat, mioritic vorbind. Şi asta pentru că în urma unui divorţ posesorii sexului tare rămân cum i-a făcut mama lor, sau mama natură dacă vreţi. Legea italiană pune molia, adică soţia zis în italiană, pe primul loc, chiar dacă femeia o fi fost lefteră când s-a măritat.

Asta doar dacă nu cumva cuplul precaut a făcut un acord prenupţial. Iar dacă bărbatul a fost mult prea impresionat de sexul frumos şi a lăsat soarta să decidă, în cazul divorţului el rămâne cu ochii în soare. Treaba asta mi-a povestit-o acum soră-mea, venită în vacanţă din Italia, după 8 ani de când trăieşte acolo. În plus, ca şi în România, bărbatul îi va plăti apoi o pensie de întreţinere femeii.

Din legea italiană a divorţului pot trage în consecinţă câteva concluzii: de-aia îşi înşeală italienii nevestele, dar nu le părăsesc SAU de-aia se combină româncele noastre cu toţi hodorogii lor, sperând să-şi facă o situaţie şi unele sfârsesc urât de tot. O a treia pildă ar fi că, analizând la scară istorică, italienii sunt nişte afemeiaţi şi prin legea asta încearcă să fie descurajaţi ori să fie ţinuţi în familie, chiar şi cu preţul adulterului. Cert e că după cum îmi povesteşte soră-mea căsătoria italienilor e foarte libertină până la urmă, iar ambii soţi îşi cam fac de cap pe cont propriu, doar uneori împărţind patul conjugal. O bogătană la care lucrează îşi tot ameninţă soţul că divorţează şi îl lasă cu cei trei copii pe cap dacă nu se potoleşte. Taică-su macaronarului şi-a înşelat şi el toată viaţa muierea, cu femei de culoare, că i-a plăcut ciocolata. Fiul nu se dezminte, chiar dacă el a făcut-o doamnă pe nevastă-sa şi riscă să piardă toată averea.

Că o fi mai bine aşa sau tot legea noastră e mai bună e interpretabil şi până la urmă e chestie de gust, să zicem. Ideea e că soră-mea s-a căsătorit cu un român, tot braşovean, şi nu la noi în ţară, ci acolo. De ce a procedat aşa? Numai ea ştie, dar deocamdată le merge bine.

Singurul avantaj al legii române pare a fi rapiditatea divorţului, pentru că în Italia separarea merge greoi şi trebuie să se facă în fapt cu 3 ani înaintea divorţului. În rest, numai de bine! La unii cântă cocoşul, la alţii găina. Sau bărbatul e capul şi femeia gâtul...