joi, 20 august 2009

Micul Obama de Braşov



S-a născut pe 9 aprilie 2009. Avea 51 de centimetri lungime şi cântărea 3,6 kilograme. A venit pe lume cu o zi înainte de ziua mea de naştere. Se numeşte Roy Anthony Steadman, iar părinţii sunt Cristina şi Roy, o braşoveancă şi un jamaican. Micuţul ciocolatiu este chiar nepoţelul meu pe care l-am poreclit micul Obama. Mama lui este chiar verişoara mea. Piticul este un grăsoc, mănâncă mult şi are tenul de culoarea celui mai puternic om al planetei, Barack Obama.

Micul Anthony s-a născut la maternitatea privată din Braşov. Medicii şi asistentele l-au plăcut din prima zi. Un lucru inedit pe care l-am aflat la naşterea lui Roy Anthony a fost acela că bebeluşii de culoare, în special cei mulatri, sunt albi la venirea pe lume, iar în următoarele săptămâni pielea se pigmentează. Şi dacă tot vorbesc de bebei şi mă laud cu Anthony trebuie să mă mândresc şi că sunt mătuşă, pentru că sora mea are un băieţel de 1,8 ani, Robert, născut în Italia, la Pesaro, acolo unde locuiesc. Voi deveni pentru a doua oară mătuşă în prima lună din 2010, datorită cumnateidin partea soţului meu, care este însărcinată. Aşadar nici în timpul liber nu mă plictisesc şi vă urez şi vouă aceleaşi îndeletniciri plăcute. Iar ca o treabă hazlie trebuie să vă spun că şi porecla mea la servici, folosită în special de şef, e tot Obama, pentru că sunt stângace, asemenea preşedintelui american. Iar treaba cu stângăcia mă onorează, având în vedere că multe genii au fost stângace şi lucrul ăsta pare a fi considerat de specialişti o calitate, nu un handicap, cum se vorbea pe vremuri ori în regimul comunist.

P.S. 13 august este Ziua Internationala a Stingacilor si a fost instituita in 1976 de Lefthanders International pentru a atrage atentia asupra inconvenientelor

Stângaci celebri

Iulius Cezar, Ayrton Senna, Pele, Nietzsche, Maradona, Larry Bird, Angelina Jolie, Harry S. Truman, Leonardo da Vinci, Winston Churchill, Marilyn Monroe, Ramses al II-lea, Bruce Willis, Paul Klee, Simon Bolivar, Ronald Reagan ("convertit" mai tirziu la dreptaci), Gheorghe Hagi, Aristotel, Jessica Parker, Bill Clinton, Michelangelo, Peter Ustinov, Mark Spitz, Laura Badea (campioana olimpica in 1996), Valentino Rossi (motociclist), Fidel Castro, George Bush Sr., Napoleon Bonaparte, Eminem, Albert Einstein, Mihai Viteazul, Jimi Hendrix etc.

Niciun comentariu: