joi, 31 decembrie 2009

An nou fericit!



Aho, Aho, de anul nou! În clinchet de zurgălăi, Anul nou ce va să vină să vă aducă în dar lumină. Relele să vă ocolească, bucuria să rodească, norocul să înflorească. S-aveţi parte de iubire, linişte şi împlinire. La mulţi ani sănătoşi!

vineri, 25 decembrie 2009

Sărbători de basm!



Să aveţi sărbători de basm! Să vă bucuraţi de linişte, împliniri şi mulţi ani de sănătate!
Crăciun fericit! Un An nou cum îl visaţi!

miercuri, 16 decembrie 2009

Să râdem

Eu pot să explic!


Poliţia în acţiune...


Eu prefer să aştept!!!


Cum să te înţelegi cu un vecin problematic:


De ce e bine să dormi cu pijama...


Cum au fost cerealele azi-dimineaţă?


vineri, 11 decembrie 2009

Schimbarea ce-am votat!

Un fel de struţo-cămilă de preşedinte, cam aşa aş descrie rezultatul votului din 6 decembrie. Din scandalul filmuleţelor cu copilul lovit şi candidatul făcând sex oral românii au câştigat amuzamentul. Cît despre corectitudinea scrutinului, Dumnezeu cu mila... Pe ăştia îi avem, cu ei defilăm.



duminică, 6 decembrie 2009

Magie de iarnă

Renii de la poalele Tâmpei, aşteptându-l pe Moş să pornească la drum


Ieslea naşterii Domnului


Bradul din Piaţa Sfatului


Roadele iernii, la standul Lefrumarin


Omul de zăpadă, în lipsa fulgilor de nea


Horia în sania Moşului


Un urs simpatic şi doi pitici


O fetiţă şi un Bocănilă


Şi-o pisică pusă pe "vânat"...

miercuri, 2 decembrie 2009

Supărări de toamnă




Toamna asta am avut mare ghinion. Supărările s-au ţinut lanţ de mine. Iar treaba asta m-a cam interiorizat, mi-a pierit cheful de scris. Azi am răsfoit fotografii ce mi-au adus aminte de momente frumoase, dar mi-au trezit şi amintiri dureroase. Sunt un om căruia îi plac animalele. Din adolescenţă am avut mereu câte un animal de companie sau chiar mai multe. Uneori prea multe, ar spune unii. Pentru mine sunt prieteni credincioşi cu care nu ai cum să te plictiseşti. Nu mai pun la socoteală că şi pentru copii e bine să crească în compania unui animăluţ. Specialiştii spun că aceşti copii sunt mai sociabili şi responsabili. Eu nu am avut în copilărie în casă un căţel sau o pisică, dar la bloc mereu hrăneam animalele fără stăpân. Mi-aduc aminte cu haz cum, împreună cu gaşca noastră de copii de la bloc, am încercat să spălăm în beciul blocului câţiva pui de pisică murdari. Într-o încăpere din scara blocului am adăpostit adeseori câte un căţel pe care îl hrăneam. Asta până descoperea isprava şeful de scară, un om ce dezaproba gesturile noastre copilăreşti şi de suflet. Plângeam iarna, copil fiind, când vedeam câte un căţel fără stăpân căutând zgribulit ceva de mâncare. Abia în liceu am avut primul nostru căţel, al meu şi al soră-mii Roxana, acceptat de părinţi după mai multe insistenţe. Au trecut mulţi ani de atunci, dar pe Biluţă nu l-am uitat, deşi el nu mai e. Apoi am avut şi o pereche de peruşi, Mimi şi Coco. Într-o zi Coco a zburat din colivie, fără să îmi pot explica în ce fel a reuşit să iasă de acolo. După o vreme Mimi s-a dus. Tata ne-a adus într-o zi acasă doi iepuraşi. Fusese la muncă la câmp şi un coleg de serviciu a tăiat-o din greşeală, fără să vadă, pe iepuroaică. Puii i-a adus tata acasă, să îi îngrijim. I-am hrănit cu pipeta, cu biberonul, ţopăiau la noi pe hol şi scoteau un sunet ciudat faţă de iepurii obişnuiţi. Erau iepuri sălbatici şi probabil e specific lor. Însă într-o zi, pe neaşteptate, iepuraşii au murit. Au urmat şi alte animăluţe în casa noastră. Pe toate le-am adunat, nu le-am cumpărat. Au fost căţei sau pisici găsite pe stradă, de care ne-a fost milă. Îmi aduc aminte că mama ura pisicile. Nu le suporta şi îi era teamă de ele. Dar într-o zi a venit acasă cu un pui zgribulit şi amărât de pisică. Am rămas toţi muţi de uimire văzând-o pe mama cu pisica. Miţi sau Bubu cum o alintă mama, mai trăieşte şi astăzi. Însă mulţi alţii nu au fost norocoşi. Am avut pe rând mai multe pisicuţe şi câini, dar unii s-au dus. Fie pentru că le-au făcut de hac oameni răi, fie pentru că unii s-au gîndit să fure... aşa a fost cu Gimi al meu, un motan gri cu ochi galbeni. După care am plâns şi oftez şi în ziua de astăzi. Era un motan de rasă, deşi îl găsisem tot pe stradă, într-o toamnă ploioasă. Era slăbuţ, ponosit, dar plin de viaţă. M-a cucerit de cum l-am văzut şi după o oră de când trecusem pe lângă el pe stradă m-am întors să îl iau acasă. Când se făcuse mare şi de toată frumuseţea cineva mi l-a furat. Ah şi câte poveşti de genul ăsta am trăit. Dar nu m-am oprit să ofer un acoperiş şi o strachină de mâncare şi altor necuvântătoare. Aici fac o pauză de la povestire şi spun că nu sunt miloasă doar cu animalele. Mereu ajut cu câte puţin şi pe cei amărâţi pe care îi văd pe stradă. Şi nu pot trece indiferentă, mai ales când văd copii necăjiţi, înfometaţi, murdari şi înfriguraţi.Dar asta nu e de povestit şi nici de a-mi aduce laude. Gândesc însă că trebuie să dai din suflet.
Revin însă la povestea mea. Mereu am iubit animalele şi întotdeauna preferaţii mei au fost câinii şi caii. Şi astăzi mai visez să am un cal, dar poate în altă viaţă, cine ştie...Acum locuim la casă şi convieţuim în momentul acesta cu trei pui de pisică şi o felină adultă. Tot în curtea ne întîmpină trei paznici de nădejde, unul mai mototol că e încă pui, deşi e ditamai fiara, că se trage din ciobăneşti. Piciul, Miki şi Pestriţul sunt câinii noştri.



Dar sufletul meu oftează acum după Timi şi Vulpi, un setter irlandez şi un metis ce aducea a cocker. I-am pierdut anul ăsta. Şi nu pentru că i-am rătăcit, ci din cauza unor întîmplări nefericite. Vulpiţa, cum îi spuneam, sau Zupea, cum putea Horia să îi spună, ne-a părăsit de mai puţin de-o lună. I-au venit de hac câinii de la stână. I-a asmuţit un cioban ticălos, un ţigan ce păzeşte oile cu 13 ciobăneşti. Nu câinii sunt de vină, ci omul fără suflet ce îi asmute şi îi antrenează pe animale mai slabe. Au atacat şi cai, vaci şi pisici. Tot de colţii lor au sfârşit recent alte trei animale din ograda noastră şi a vecinului. Motanul Stelică, încă pui, Ghighi, o pisică botezată de Horia anul trecut, şi o căţeluşă aciuită în curtea noastră, pe care o strigam Fetiţa. Legea ciobanilor nu prea există şi nici nu se aplică în ţara asta. Pe ţiganul ăsta l-am reclamat la primărie. Dar a făcut deja mult rău. Ne-a lăsat fără două pisici şi doi câini, ai noştri şi ai vecinului.
O altă poveste tristă e a lui Timi. Pe Timi l-am găsit în urmă cu vreo cinci ani. Un setter irlandez, maro-roşcat. Era frumos, deşi l-am găsit piele şi os pe terasă la Mc Donalds-ul de pe Poenelor. Era într-o seară de vară şi ne oprisem să mâncăm ceva. Abia se mişca de slab şi deshidratat ce era. După ce i-am dat sandvişul meu, în seara aia am plecat cu el acasă. Ne-a urmat necondiţionat, fără lesă, nelegat. Mai aveam deja un câine şi locuiam la bloc. La scurt timp l-am dus pe Timi la adăpostul din Triaj. L-am părăsit acolo, dar am sunat să întrebăm de el. Îl puseseră în cuşca unui urs, fusese castrat, şi urla într-una. Nu am rezistat şi ne-am dus după el. Timi a locuit cu noi, apoi la ţară la Vişina cu ai mei, apoi l-am adus la Purcăreni, când am făcut casa. Era un câine frumos, loial, deşi mai năzdrăvan. Era şi de talie mare, aşa că avea nevoie de mişcare. Se temea de ploaie, fulgere, tunete şi nu îi plăcea să stea legat. Lui Timi nu ştiu cine i-a venit de hac, dar l-am căutat zile la rând neştiind unde a dispărut. L-a găsit vecinul nostru la liziera pădurii, la 1500 de metri de casă. Nu era muşcat, nu avea spume, nu părea bătut, s-a sfârşit după ce l-a găsit vecinul, până să ajungem acasă. Pe fiecare animal al nostru l-am îngropat. Am suferit pentru fiecare şi pe niciunul nu pot să îl uit. Iar anul ăsta, când am pierdut şase dintr-un foc, parcă mă simt mai tristă ca niciodată. A şasea supărare a fost cu un pui de pisică. Era puiul lui Ghighi. Am găsit-o cu un picior fracturat, într-o zi cînd am venit de la muncă. Am dus-o la doctor, dar făcuse infecţie. I-a fost amputat piciorul bolnav, iar doctorul era foarte bucuros că nu o abandonăm pentru că rămăsese oloagă. Aşa cum făcuseră alţi proprietari cu un motănel rămas şchiop. Însă pisicuţa noastră nu s-a mai trezit din anestezie. Făcuse septicemie. La câteva zile a dispărut mama ei, iar mai apoi am realizat că o atacaseră câinii de la stână. Şi aşa a fost anul ăsta din vară încoace. Nu amestec aici supărările de altă natură, pentru că fiecare neajuns se încadrează într-un alt tipar. Acum am simţit însă nevoia să îmi descarc sufletul, pentru că nu mai puteam să ţin în mine dorul de necuvântătoarele pe care le-am pierdut. Poveştile ar putea continua, dar nu vreau să plictisesc. Am să le menţionez însă pe Babi, Ţiţa, Piţi, Grăsunica, Ursulică, Toni, Kitty ori Bulinuţa, câini şi pisici de care, noi şi părinţii mei, nu am avut parte de-a lungul anilor. Sper că nu v-am întristat. Ceea ce îmi doresc este să iubiţi necuvântătoarele, pentru că sunt credincioase şi se ataşează necondiţionat de omul care e capabil măcar de-o mângâiere. Nu sunt dobitoace lipsite de simţiri...

luni, 23 noiembrie 2009

Vino Moş Crăciun!

Zilele acestea Horia ne-a încîntat cu primul lui cântecel. Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat, vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic şi mai frumos. Ei bine a tresărit inima în mine de bucurie să îmi aud feciorul la primul cântecel. Şi mai ales că eram cu el acasă şi în timp ce priveam pe geam, la căţelu ăla rrău de la stână, am trecut subit la cântecel. Piticul face în februarie 3 ani, iar pentru noi a fost emoţionant să auzim glăsciorul cântând întîia oară.
Dar pentru că vin sărbătorile şi nu mai avem răbdare l-am pozat pe pitic cu brăduţul în miniatură. Şi aşteptăm acea magie ce îi aduce pe Moş Crăciun cu cadouri sau pe Moş Nicolae cu un băţ pentru cei care nu sunt cuminţi. Horia stă pe gânduri, vrea cam multe de la Moş, dar cuvântul cuminte pare să nu îi placă de nicio culoare.




miercuri, 18 noiembrie 2009

Leapşă poze funny

Am scotocit prin arhiva noastră personală după câteva poze mai haioase. Cât am avut răbdare să răsfoiesc în zeci de mii de fotografii, vă daţi seama...
Am preluat leapşa de la Ana-Maria şi o dau mai departe cui doreşte. Să vă fie vizionarea plăcută!






Imagini în loc de cuvinte






joi, 12 noiembrie 2009

Şoimii patriei



Luna trecută am găsit la Anne parcă pe blog fotografia asta. Am salvat-o pentru că mi-a plăcut. Astăzi am regăsit-o şi m-am gândit că în tot circul politic actual nu strică şi puţin umor. M-am gândit că o să vă distraţi şi voi. (click pentru a mări)

marți, 10 noiembrie 2009

Copilăria lor

Îi vedem peste tot. Sunt murdari, prost îmbrăcaţi, înfometaţi şi dornici să facă orice pentru un bănuţ. Şi ei sunt copii, chiar dacă fac parte dintr-o etnie. Mulţi sunt deranjaţi că îi asaltează cerşind. Pentru alţii simpla lor prezenţă incomodează. Şi ei sunt copii, nu au cerut să se nască, şi ei au suflet şi tînjesc după o jucărie, după un pat curat şi o masă caldă, sub un acoperiş primitor. Însă soarta nu le-a surâs. Noi, ceilalţi, suntem mai norocoşi!





miercuri, 4 noiembrie 2009

Anotimp alb







Iarna chiar a năvălit
Cu zăpadă ne-a-nvelit
Gerul simţi că intră-n oase
Bunica pulover coase.
Iar bordeiele sunt albe
Pe la streaşini vântul bate.

Fum mocnit iese prin hornuri
Şi în brazi e plin de conuri
Un căţel stă cam chircit
Blana l-a cam părăsit
Şi acum s-a ghemuit.

Frigul ăsta-i boală grea
Pentru cin’ l-o îndura
Vai de cei ce nu au casă
Şi durerile-i apasă.

Când omătul s-o aşterne
Cine va veni alene?
Moş Crăciun cu tolba-i plină
Bucuria de-o animă.

Toţi copiii îl visează
Îi recită, îi dansează
Şi-l aşteaptă an de an
Să sosească iar la geam.
Lângă bradu’ împodobit
Să aşeze dar râvnit.

duminică, 1 noiembrie 2009

Animale în rol de fantome

Halloween-ul este o sărbătoare importată, ca multe altele. E adevărat că e frumos să ne promovăm în special tradiţiile, însă ce îmi place la Halloween e veselia. Iar străinii par să ştie să se distreze mai bine ca noi, sau cel puţin mai amuzant şi mai paşnic.

joi, 29 octombrie 2009

Amorţeala, bat-o vina!

Nostalgia a căzut ca un bolovan zilele acestea peste sufletul meu. Nu am chef azi, nu am chef de nimic...parcă l-aş auzi pe Tudor Chirilă fredonând piesa asta. Şi nu e vorba de vreme, de graba cu care vine iarna peste noi. E altceva. Cred că uneori mă copleşesc grijile, problemele şi îmi induc o stare de amorţeală. Mă simt ca un pui plouat ce caută să stea la căldură şi să lenevească. Parcă nu îmi trebuie nimic altceva. Pentru că pînă şi cuvintele îmi par greu de rostit vă las în compania unor fotografii făcute recent. Promit să revin curînd, energizată....Paradoxul face ca în timp ce eu intru parcă în hibernare, gărgăriţele să ne invadeze casa. Nu îmi explic cum de se întîmplă, mai ales că bietele zburătoare apăreau doar primăvara. Horia nu se lasă nici el mai prejos, ţine să asiste la schimbul unei roţi şi chiar să participe cot la cot cu taică-su. Motanul vecinilor, Stelică, priveşte în zare de pe gard. Stă la înălţime ca să nu îl ajungă căţeii.Că tare îl mai smotocesc şi lui îi place doar cînd are chef. Pe Băsescu l-am găsit lipit de locurile de joacă din parc. Nu mă mai miră nimic. Invitaţia lui la bun simţ pare lipsită de conţinut în acest context. Iar la final, o legănare cu bărbaţii mei.





sâmbătă, 24 octombrie 2009

Jiji "salvatorul"

Astăzi ne-a vizitat din nou gaşca de la stînă. Vreo 10 căţelandri pufoşi şi fioroşi, ce au misiunea să îi rînjească lui Moş Martin cînd se apropie de ţarcul mioarelor. Undeva la un kilometru mai sus de noi mişuna anul trecut o ursoaică. Nu ştim cîţi confraţi mai are, însă ciobanii ţin cu străşnicie la paza oilor. Făcînd fotografia de astăzi mi-am amintit şi de Gigi Becalli, cu care salvasem recent nişte caricaturi. Cum e week-end m-am gîndit că nu strică puţină distracţie, iar gaşca de la stînă se lipeşte la fix cu Jiji.