Monolog de primăvară

După frumuseţea glacială cu multele ei cojoace, primăvara mi se-nfiripă ca o descătuşare. Zburdă şi se alintă ca atunci de dai frâu liber murgului să se dezmierde pe câmpuri şi să mângîie cu botu-i catifelat, ca al niciunei alte lighioane, iarba proaspătă şi umedă, crudă de verde. Şi calul freamătă, cucerind în goana nervoasă întreg ţinutul de-l vezi cu ochii.

Stau cocoţată pe coama dealului şi admir spectacolul, culeg zâmbetele din soare şi mă îmbăt cu parfum de natură virgină, purtat de vântul ce abia adie. Mi-am pus şi năframa aceea purpurie de-ţi place cum îmi luminează chipul. E linişte şi zarvă deopotrivă. Sunt zvâcnirile avide de viaţă ce umplu văile şi dealurile şi pădurea.Totul vibrează. Mereu am iubit primăvara, pentru puterea ei de a renaşte, pentru modul în care se insinuează, călcând spăşit şi ghiduş, asemenea unui joc de fecioară ce se dezvăluie blând şi doar atât cât trebuie, ca să te aţâţe să o descoperi iar şi iar, şi să te îndrăgosteşti iremediabil de ea. Asemuiesc primăvara cu parfumul de nisip roz ce îmi îmbie odaia, emanând aroma purităţii. Nu e întâmplător, aveam să descopăr recent. Nisipul roz şi apele cristaline completează un paradis plin de exotism, aici aproape, în ţinuturi elene. Ca să ajungi la oaza cu nisip roz şi ape de smarald traversezi o lagună cu apă adâncă de numai un metru, în Insula Creta.

Laguna poartă numele de Balos, iar plaja este Elafonissi (Insula Cerbului), una dintre cele mai frumoase plaje roz din lume, un Bahamas european. Minunea Eladei, Elafonissi, este locul unde, în 1824, turcii au masacrat aproape 850 de femei şi copii care se ascundeau de otomanii ce asaltaseră Creta. Nisipul roz de pe ţărm reprezintă ca simbol sângele celor ucişi. Dar las briza să se desfete unde îi e locul. De vă stă în putinţă, fericiţi-vă cu un popas idilic acolo. Mireasma nisipului roz se intersectează în rotiţele memoriei mele cu mirosul de lăcrămioare şi zambile din fiecare primăvară, ce ne bucurau casa încă din pruncie. Eu şi bunica maternă aveam gusturi comune în privinţa asta. Şi mi-e drag mereu să călătoresc în timp, să mă revăd copilă îmbrăcată în hainele meşteşugite ori alese de mama mare. An de an îi plăcea să ne croşeteze pardesie roşii. Eram cinci fete în neam şi ea împletea fiecăreia veşminte cochete din mohair roşu aprins. Ne asorta mereu cu rochiţe în ape de roşu, alb şi negru, cu ştrampi albi dantelaţi şi negreşit pantofi de lac în acelaşi joc cromatic. O splendoare pentru ochii ei şi alor noştri. Cel mare tare se mândrea cu noi în veşmintele astea când ne ducea să vedem Junii călări. DuminicaTomii cu alaiul Junilor erau sfinte. Pentru ea asta însemna primăvară. Era născută în crucea-şalelor (Şchei), lesne de înţeles că i-a iubit mai abitir. S-a bucurat mai târziu că sor-mea a îmbrăcat straiele de Juniţă, le învăţase jocul şi obiceiurile şi ieşea la maialuri Intre Chietri. Horele fără Juniţe nu ar fi avut niciodată sare şi piper. Era floare rară şi sor-mea Roxana în straiele acelea! Costumul de juniţă l-a primit de la unchiu Gică, fratele mare al lui mamaie, ce îl moştenise de la străbunica, Maica, din neamul lui Şuteu, de pe strada Coastei.

Eu stăteam şi îl priveam, căci mi-era teamă şi să-l îmbrac, aşa de nepreţuite erau toate piesele acelea, zămislite cu un veac în urmă: brâul cu pietre bătute şi scumpe, cămaşa din cel mai fin in şi cu broderii din dantelă, cu lucrătură catifelată la încheietura mânii şi fusta din mătase lucrată manual. Mai târziu, portul acela frumos şi preţios a ajuns unde îi şade bine, în muzeul Junilor de la Prima Şcoală Românească. Eu n-am fost nici juniţă şi nici talentul lucrului de mână al bunicii nu l-am perpetuat. Mereu râdea mamaie şi-mi spunea că am două mâini stângi, scriam cu stânga şi eram cam neîndemânatică. Am bucurat-o însă nevoie mare când, mai mulţi ani la rând, am prezentat în direct din Piaţa Unirii, la televiziune, parada Junilor. Ea nu se mai deplasa bine, din cauza unei boli, aşa că urmărea sărbătoarea aşezată frumos în faţa televizorului, purtând haine frumoase ca de duminică. A fost mândră să-mi asculte introducerea televizată, în care mă lăudam cu rădăcinile mele din familii de scheieni. Şi tot aşa de-a valma, cum mi-au venit în minte toate întâmplările astea legate de primăvară, vă spui că sunt născută primăvara, în luna lui Prier, iar zilele trecute i-am dus bunicii zambile, le-am trimis către o altă dimensiune, de unde ştiu că mă veghează. Purtaţi primăvara în suflet şi iubiţi-vă frumos!