Amorţeala, bat-o vina!

Nostalgia a căzut ca un bolovan zilele acestea peste sufletul meu. Nu am chef azi, nu am chef de nimic...parcă l-aş auzi pe Tudor Chirilă fredonând piesa asta. Şi nu e vorba de vreme, de graba cu care vine iarna peste noi. E altceva. Cred că uneori mă copleşesc grijile, problemele şi îmi induc o stare de amorţeală. Mă simt ca un pui plouat ce caută să stea la căldură şi să lenevească. Parcă nu îmi trebuie nimic altceva. Pentru că pînă şi cuvintele îmi par greu de rostit vă las în compania unor fotografii făcute recent. Promit să revin curînd, energizată....Paradoxul face ca în timp ce eu intru parcă în hibernare, gărgăriţele să ne invadeze casa. Nu îmi explic cum de se întîmplă, mai ales că bietele zburătoare apăreau doar primăvara. Horia nu se lasă nici el mai prejos, ţine să asiste la schimbul unei roţi şi chiar să participe cot la cot cu taică-su. Motanul vecinilor, Stelică, priveşte în zare de pe gard. Stă la înălţime ca să nu îl ajungă căţeii.Că tare îl mai smotocesc şi lui îi place doar cînd are chef. Pe Băsescu l-am găsit lipit de locurile de joacă din parc. Nu mă mai miră nimic. Invitaţia lui la bun simţ pare lipsită de conţinut în acest context. Iar la final, o legănare cu bărbaţii mei.