Amorţeala, bat-o vina!

Nostalgia a căzut ca un bolovan zilele acestea peste sufletul meu. Nu am chef azi, nu am chef de nimic...parcă l-aş auzi pe Tudor Chirilă fredonând piesa asta. Şi nu e vorba de vreme, de graba cu care vine iarna peste noi. E altceva. Cred că uneori mă copleşesc grijile, problemele şi îmi induc o stare de amorţeală. Mă simt ca un pui plouat ce caută să stea la căldură şi să lenevească. Parcă nu îmi trebuie nimic altceva. Pentru că pînă şi cuvintele îmi par greu de rostit vă las în compania unor fotografii făcute recent. Promit să revin curînd, energizată....Paradoxul face ca în timp ce eu intru parcă în hibernare, gărgăriţele să ne invadeze casa. Nu îmi explic cum de se întîmplă, mai ales că bietele zburătoare apăreau doar primăvara. Horia nu se lasă nici el mai prejos, ţine să asiste la schimbul unei roţi şi chiar să participe cot la cot cu taică-su. Motanul vecinilor, Stelică, priveşte în zare de pe gard. Stă la înălţime ca să nu îl ajungă căţeii.Că tare îl mai smotocesc şi lui îi place doar cînd are chef. Pe Băsescu l-am găsit lipit de locurile de joacă din parc. Nu mă mai miră nimic. Invitaţia lui la bun simţ pare lipsită de conţinut în acest context. Iar la final, o legănare cu bărbaţii mei.

Jiji "salvatorul"

Astăzi ne-a vizitat din nou gaşca de la stînă. Vreo 10 căţelandri pufoşi şi fioroşi, ce au misiunea să îi rînjească lui Moş Martin cînd se apropie de ţarcul mioarelor. Undeva la un kilometru mai sus de noi mişuna anul trecut o ursoaică. Nu ştim cîţi confraţi mai are, însă ciobanii ţin cu străşnicie la paza oilor. Făcînd fotografia de astăzi mi-am amintit şi de Gigi Becalli, cu care salvasem recent nişte caricaturi. Cum e week-end m-am gîndit că nu strică puţină distracţie, iar gaşca de la stînă se lipeşte la fix cu Jiji.

Distracţii periculoase

Nu ştiu dacă mă înşel sau e doar o realitate izolată, însă tinerii din ziua de astăzi parcă nu ştiu să îşi găsească preocupări pozitive. Parcă generaţia mea sau cele anterioare erau mai paşnice. Adolescenţii de astăzi sunt prea violenţi. Ori e de vină anturajul şi vor să braveze în faţa amicilor sau poate nu mai găsesc adevărate valori care să-i inspire. Deşi mi-e greu să cred că nu au exemple pozitive.
Spre exemplu, în fotografia din postare se vede o căsuţă construită în vîrful unui copac. Se întîmplă la Purcăreni, chiar în apropiere de casa noastră. Nu e vorba de ceva violent, dar mă tem ca zelul ăsta de a construi să nu ducă la accidente.
Pe de altă parte, în filmuleţul ataşat se vede clar un act premeditat al unui adolescent, ce ar fi putut avea consecinţe grave.
Mă întreb de unde oare izvorăsc ideilea ăstea negative şi impulsurile de a face lucruri nesăbuite.

Vînător şi pradă, în lumea fiarelor

Sau altfel spus, cu cine puii mei crezi că te pui? Mulţumesc unei prietene dragi care mi-a trimis filmuleţul.

Somnul salvat

Nu „înghiţi” mai mult decît poţi duce, pentru că după aceea nu te mai poţi da la fund... Aceasta pare să fie morala şi în cazul de faţă. O întîlnire incredibilă a avut loc pe un lac din Canada, la Round Lake, unde un cuplu se plimba cu barca. Bărbatul a văzut la un moment dat pe oglinda apei ceva ca o minge şi s-a apropiat să vadă ce este. Cînd a ajuns acolo a descoperit că era un somn, peşte răpitor de altfel, care încercare să înghită o minge de baschet. Numai că balonul i-a rămas înţepenit în gură. Somnul era extenuat de atîtea încercări de a se scufunda şi de a-şi îngurgita “prada”, însă în zadar. Mingea îl aducea mereu la suprafaţă. Bărbatul a încercat de multe ori să-i scoată mingea, dar nu a reuşit. Pînă la urmă nevasta lui a înţepat mingea, care s-a desumflat şi a eliberat calicul somn.
Iată şi fotografiile povestirii...