Nea Victor e un adevărat personaj rural. Cînd îl priveşti parcă ai vedea o figură din Stăpînul inelelor. E om gospodar, bun la suflet, iar universul lui se rezumă la comuna Tărlungeni. Omul ăsta- i tare interesant. Are la vreo 60 de ani, locuieşte într-o casă modestă din satul Purcăreni, împreună cu nevasta, o femeie durdulie şi mică de statură şi cu băiatul lor, din nefericire, olog. Tînărul Morţi, băiatul lui nea Victor, e şchiop din naştere, dar nu trăieşte viaţa ca pe o corvoadă. Sunt oameni cu frica lui Dumnezeu şi, deşi au o situaţie materială modestă, nu văd lucrurile lipsite de speranţă. Nea Victor e capul familiei şi munceşte oriunde i se iveşte ceva, în special la munci agricole, că la ălea se pricepe. Are un cal şi o căruţă, cam ăstea sunt lucrurile lui mai de preţ, după acoperişul de deasupra capului. Nu bea mai mult decît un om obişnuit, nu are patima alcoolului, iar cu tutunul, nu e nici cu acesta ieşit din cale afară.
Viziunea lui nea Victor despre viaţă pare însă desprinsă de poveste, dacă nu chiar subiect de roman. Se mulţumeşte cu un orizont restrîns de mişcare, care altora le-ar stîrni sentimentul de claustrofobie. Colţul ăsta de natură cu dealuri, case şi pădure, îi sunt atît de dragi, de familiare şi de cunoscute de-a fir a păr, încît pentru el reprezintă lumea întreagă. Dovadă e faptul că de un an nea Victor nu a mai fost în Braşov. Nu că nu are mijloc de transport în comun, ba dimpotrivă. Dar omului ăsta i-e frică de oraş. Spre uimirea celor care nu îl cunosc, nea Victor povesteşte că nu vrea să „coboare” în Braşov pentru că îi e frică de golani. „Dacă mă duc la oraş mă prind şi mă bat golanii”, cugetă omul. Ultima dată, anul trecut, s-a dus de nevoie în Braşov, ca să rezolve ceva cu pensia de agricultor. Altfel nu se-ndura să plece. Nu are duşmani, însă ce vede el la televizor, avalanşa de infracţiuni, l-a băgat în sperieţi. Omul trăieşte, bag seama, un instinct puternic de conservare. Se mulţumeşte cu puţin şi se roagă să îl ţină Cel de Sus sănătos.
Nu ştiu de ce, dar uneori parcă simt că îl invidiez. Poate că lumea lui mică îi dă mai multă linişte şi sentimentul de siguranţă.
Mi-aduc aminte că într-o iarnă, prin 2006, cînd încă mai construiam la casă, a venit de ne-a mai ajutat cu petriş. Aducea cu căruţa bolovani de la pîrîu. Cînd a venit vorba de plată omul ne-a spus să-i dăm cît credem de cuviinţă. I-a fost ruşine să ne spună un preţ, aşa că l-am răsplătit cum am crezut mai bine şi i-am dat şi o farfurie cu răcituri, sau piftie cum se mai zice, pentru că era în preajma sărbătorilor. M-a bucurat faptul că omul a plecat mulţumit, iar noi am fost pe măsura aşteptării lui. Nu ştiu cîţi oameni or’ mai fi ca el, însă pentru mine e un personaj inedit.
8 comentarii:
Interesantă coparaţia cu o figură din stăpânul inelelor. Pe la ţară există câte un Ne`a Victor, Ne`a Ghiţă etc. care sunt buni la toate, inclusiv la suflet:)
Da. Mie mi se pare incredibil cum poate omul acesta să meargă în oraş atît de rar şi atunci silit de
împrejurări.
Astfel de Nea Victori traiesc intr-o lume a lor,unde se simt in siguranta si unde isi stiu rostul lor...desprinzandu-i din aceasta lume,ii duci in nestiinta si in nesiguranta.Poate de la astfel de persoane i-a venit poetului ideea de a spune ca vesnicia s-a nascut la sat :)).
Eu una de multe ori mi-am zis ca ar trebui sa imi insusesc anume invataminte de la astfel de personaje...
Toata descrierea ta facuta lui 'nea Victor as reduce-o la "universul sau se rezuma". Tot universul sau e o particica din tot universul tau. De ce e el mai fericit decat tine? Pentru ca granitele cu necunoscutul, ale universului sau de cunoastere, sunt mai mici decat granitele universului tau de cunoastere cu necunoscutul. In sinea lui, se uita la noi si isi inchipuie ca, pentru noi, daca stim multe, cele nestiute au ramas foarte putine.
'Nea Victor nu stie ca pentru fiecare raspuns pe care noi l-am primit la fiecare intrebare (ale noastre ca si ale sale) am mai primit un set de cinci intrebari.
Ceva insa (acel instinct de conservare ce l-ai descris mai sus) il fereste de cunoastere.
clarificari in http://proze-kinr.blogspot.com/2008/02/principiul-lui-huygens-cugetari-si.html
Weekend placut
Relu.
Ana Maria şi Relu vă multumesc pentru comentarii şi analiză. Pînă la urmă mă întreb dacă e bine sau nu să stai aşa ca într-o cochilie sau să îndrăzneşti să explorezi lumea?
Cunoaşterea înseamnă noi porţi deschise. Dar uneori avem nevoie şi de o evadare într-un univers mic, în care să ne regăsim pe noi înşine şi să găsim linişte, departe de zbuciumul cotidian. Părerea mea ar fi că ar trebui, în timp, să trăim ambele experienţe.
Oameni cu frica lui Dumnezeu, oameni care nu au habar de mocirla politica, oameni cu care timpul are rabdare, oameni care sunt multumiti cu ce au, fara sa isi doreasca vreun BMW sau mai stiu eu ce. Oameni fericiti!
Interesant personaj. In locul lui cel mic si cunoscut, el are timpul si rabdarea sa se asculte pe el insusi, ceea ce la oras nu e posibil, si cum viata e scurta, el are avantajul de a se cunoaste si intelege.
Chiar mă întreb dacă ei sunt fericiţi. Poate că da, sau sunt obişnuiţi cu puţinul pe care îl au şi atunci nu consideră că li s-ar cuveni mai mult. Pe de altă parte, cred că e mai dulce viaţa cînd faci totul într-un ritm neforţat de nimeni sau de împrejurări. Poate nu suferă de atîta stres ca noi ceilalţi.
Trimiteți un comentariu