vineri, 2 octombrie 2009
Bloc cu vedere la morgă
A pornit construcţia unui nou bloc turn în Braşov. Însă nu e vorba de orice bloc. Ci unul cu o privelişte „deosebită”, o panoramă asupra Spitalului Judeţean şi, în special, cu vedere directă la morga spitalului. Deja îmi închipui cum îşi vor bea cafeaua de dimineaţă locatarii viitorului imobil. Aceia care vor avea „privilegiul” şi dorinţa să achiziţioneze un apartament în blocul împricinat. Construcţia se ridică pe terenul unde pînă de curînd ateriza elicopterul SMURD pentru urgenţele medicale, cînd pacienţii necesitau transport aerian la o altă unitate medicală pentru operaţie. Nu ştiu cum se face că terenul a fost în litigiu şi a fost cîştigat,nu de către primărie, ci de revendicator. Aşa că oraşul a pierdut locul de aterizare pentru elicopter, dar a cîştigat o firmă din Bucureşti un lot numai bun pentru a construi învecinat morgii. Mă miră că intersecţia revendicată de la Judeţean sau alte străzi şi carosabile, unde se pot trînti sensuri giratorii, nu s-au mai pierdut. Lăsînd însă deoparte detalii prea complicate de genul ăsta, mă întreb ce preţ vor avea aceste apartamente Privilegio, cum sunt denumite. Este într-adevăr unică ocazia să prinzi un loc în faţă la privit morţii. N-am nicio treabă cu constructorul, el vrea bani pe clădire. Dar oare cine vor fi clienţii? Cît de disperat trebuie să fie acel cumpărător să îşi dorească să vadă zi de zi, cum sunt preluate sicrie acoperite sau nu, din dosul clădirii spitalului. E adevărat că nu tot blocul se va „bucura” de acest peisaj mirific, dar vor fi destui, pentru că imobilul va avea vreo 11 nivele. Din cîte se vede pe proiect. Şi tot apropo de construcţii mă întrebam cum naiba se construieşte în draci în vreme de criză? Pentru că, potrivit calculelor recente făcute de Statistica Braşov, anul ăsta, în prima jumătate a anului, în judeţ s-a construit cu 65 la sută mai mult decît în perioada similară din 2008. Asta deşi pe piaţa imobiliară a existat blocaj, iar acum lucrurile nu stau mai roz. Să fie bani negri ce trebuie rulaţi? Sau poate mă înşel. Dar nu găsesc o explicaţie plauzibilă. Şi chiar să ajungi să construieşti oriunde, chiar şi-n faţa morgii? Precum în cazul de faţă...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Cred că locatarii îşi vor bea cafeaua cu alintaroma unui incinerat:)
off topic: pune muraturile pe standby si hai la intalnirea bloggerilor :) maine, sambata, ora 17, Tonic Bar (mai sus de Biserica Neagra). discutam de CET & alte proiecte locale interesante, timp de vreo ora :) (nu ma supar daca si confirmi).
Ptr. Nobine - Sorry dar miine la ora aia merg cu fiul la circ. Dar data viitoare nu ratez intilnirea. Mersi de invitatie.
Ptr. Marius - E macabru de ce întîmpla. Noroc că îi ţine la rece, că altfel ieşea şi un grătar sau o afumătură cu miros de cadavru. Iertaţi cinismul sau sadismul.
Cred ca, in marea majoritate a cazurilor, primaria a "pierdut" in fata revendicatorilor. In acest fel cei care vor sa mute Sitalul de Urgenta la Harman vor avea noi argumente.
Ptr. dl Mircea Suman
Vă dau dreptate. Interesele de culise sunt multe şi din pacate nu in favoarea pacientilor si a contribuabililor la Sanatate.
E simplu.
Cat de curand Spitalul Judetean va fi mutat la marginea orasului. Primul pas va fi sa inchida morga (pe motiv ca nu indeplineste nu stiu ce) exact cand va fi blocul gata
Salut,
avem nevoie de ajutor, trimite-ne email la viatafaracet@gmail.com si iti spunem despre ce e vorba! ;)
Mai multe pe http://viatafaracet.wordpress.com
Pai daca tot îl mută să nu mai investească bani aiurea în el. Dar si treaba asta cu mutatul e o circotecă de multă vreme şi nu stiu dacă se va pune in practică. Treaba cu morga e posibila si te intrebi atunci ce se va intimpla cu mortii? Ii vor lua rudele direct din salon sau care va fi circuitul? Nici la moarte decenta nu mai ai dreptul in tara asta.
Trimiteți un comentariu