joi, 10 septembrie 2009

Preacurvie în sutană




Când vine vorba de feţe bisericeşti nu îmi vine în minte imaginea unui sfânt, ci doar a unor popi îmbuibaţi, avizi după pomană şi în totală contradicţie cu poveţele lui Isus. Întru cuvântul lui Dumnezeu s-a transformat pentru mulţi dintre cei în sutană într-o simplă meserie, dar bănoasă, exercitată pe seama credincioşilor. Să îmi fie cu iertare că gândesc aşa, sunt ortodoxă şi cred în Dumnezeu, dar nu mă încred în preoţi. Eu mă ghidez după proverbul să asculţi ce spune popa, dar nu să faci ce zice ori face popa.
Nu înţeleg de ce trebuie să pupi mâna unui preot? Cu ce e el mai aproape de Dumnezeu decât un credincios de rând? E oare mai curat la suflet decât mine? Căci nu ştiu câţi bani din cutia milei ajung cu adevărat la săraci sau sunt folosiţi pentru aşa-zisul lăcaş sfânt în care ne botezăm, ne cununăm în faţa lui Dumnezeu şi, la un moment dat, ne luăm adio de la cei dragi. Sau de ce ne trebuie biserici cu pereţi pictaţi în foiţă de aur sau cupole poleite cu preţiosul metal auriu. La ce folosesc celor săraci cu duhul, credincioşilor, celor care se roagă la Dumnezeu să îi ajute?
Din câte exemple îmi vin în minte, nu ştiu un popă sărac. Oare ce leafă au preoţii pentru serviciile religioase? Dincolo de toate aceste întrebări vreau să vă spun o povestioară.
În urmă cu vreo lună ieşisem la cumpărături într-un hipermarket din oraş, nu contează numele, că n-am de ce să-i fac reclamă. Ideea e că printre cei care se agitau cu coşurile printre rafturi era şi un preot cu copiii. Un popă ce mi-e cunoscut din vedere şi îl ştiam de pe vremea când locuiam într-un cartier istoric al oraşului, pentru că slujea la o biserică din zonă. Are trei copii, din care o fetiţă cu handicap. În după-amiaza cu pricina doar popa şi copiii erau la cumpărături. Coana preoteasă nu îi însoţea. Cei trei ieşeau din magazin cu câteva peturi de apă, pâine, ceva biscuiţi şi eugenii. Unul din cei doi băieţi desfăcuse un pachet de biscuiţi şi, în timp ce se pregătea să înfulece unul, ceilalţi biscuiţi din pachet i-au scăpat din mână. Dulciurile înşirate pe asfalt şi gestul neîndemânatic al copilului l-au scos parcă din minţi pe popă. Tatăl, care atunci nu purta sutană, i-a grăit fiului răspicat, în timp ce copilul se apleca să ridice biscuiţii: lasă-i dracului acolo dacă eşti dobitoc! Dobitocule ce eşti....
Vorbe la care băiatul şi-a văzut mai departe de drum, mergând încet în dreapta Tatălui său. Copilul nu a avut vreo tresărire, pesemne că era obişnuit cu un asemenea limbaj al părintelui.
Morala acestei istorisiri o las în seama voastră.

Niciun comentariu: