Ploaia

Soarele meu a apus de-o vreme Şi-n mine picură ploaia, pic, pic, pic Uneori e furtună, iar valurile se zbat să inunde ochii Atunci îmi adun gândurile, rătăcite ca-ntr-un năvod, Şi-mi strig alinarea! Furtuna din mine se-opreşte subit Privirea firavă şi udă se schimbă Chipul devine un scut al puterii Ferecând înlăuntru vulnerabilul suflet