joi, 29 aprilie 2010

Sunt nikonistă!


Cu bucurie, permiteţi să raportez, că m-am reprofilat pe fotografie. Am ales să îmi îndrept atenţia către această artă. Am intrat în rândul colegilor de breaslă cu un aparat Nikon. Aşa că am îngroşat rândurile nikoniştilor. De azi înainte sunt pregătită să primesc sfaturi, critici, laude, ponturi, huiduieli sau încurajări, fie că e vorba de nikonişti, canonişti sau iubitori de alte brand-uri foto. Să fie într-un ceas bun!

marți, 20 aprilie 2010

luni, 5 aprilie 2010

Minunea de pe cîmp




Minuni se întîmplă chiar lângă noi. Uneori le ignorăm sau nu realizăm că există. În după-amiaza în care aşteptam Învierea Domnului mă bucuram privind la fereastră mieii. Erau mieii care au scăpat de la sacrificare. Se oprise tăcerea mieilor.
După câteva minute, acolo, în ploaie, pe păşune, o mioară aducea pe lume un mieluţ. Era alb şi nu îmi venea să cred ochilor că am avut norocul să îl văd cum se naşte. Mieluţul slăbit nu a avut puterea să se ridice imediat să îşi urmeze mama, care se simţea neputincioasă când turma şi ciobanul se îndepărtau, iar puiul ei nu pornea din loc. Ciobanul a ridicat ghemul de lână şi l-a dus la stână. A doua zi l-am revăzut mergând lângă mioară, firav, dar plin de viaţă.
Am înţeles că a fost un semn bun că mielul era alb şi eu am avut şansa să îi privesc primele zvâcniri de viaţă. Am vrut să împărtăşesc această bucurie, o mică şi simplă minune. Să ne poarte tuturor noroc şi să ne readucă speranţa!

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Paşte fericit!



Lumina Învierii să vă umple inima şi casa de bucurie, pace şi împliniri! Să aveţi un Paşte fericit!